Am fost la premiera Furtunii lui Purcarete. Revenim cu impresii, vedeti daca merita sa va luati bilet :D http://t.co/XYgxNFiS
Inchide
The Blog

Să fie Mozart!

0 comentarii

Concertul din această seară al Filarmonicii Oltenia îl aduce în prim plan pe unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii: Wolfgang Amadeus Mozart. Lucrările incluse în programul pregătit de instituţie sunt Concertul nr. 5 in La major pentru vioară şi orchestra, K. 219; Concertul nr. 23 în La major pentru pian si orchestră, K. 488 şi Simfonia nr. 34 in Do major, K. 338.

Cu această ocazie, Filarmonica îl aduce în faţa publicului, dar şi a orchestrei, pe dirijorul Eldred Marshall, din Statele Unite, care va fi şi solist la pian. Lui i se va alătura Ciprian Oraveţ, la vioară.

Eldred Marshall a început studiul pianului la vârsta de şase ani, iar un an mai târziu a evoluat pentru prima oară pe o scenă publică de concert. Excepţionala dotare intelectuală, talentul artistic şi un neobişnuit spirit investigativ au constituit premisele care i-au permis să realizeze progrese uluitoare în studiul pianului, ajungând foarte rapid să-şi însuşească un repertoriu dificil şi variat. Au urmat participări la numeroase competiţii de profil, unde s-a clasat de fiecare dată printre câştigătorii celor mai importante premii.


Ne-a plăcut foarte mult o declaraţie a muzicianului, aşa că v-o redăm mai jos:

Dragostea cu care întotdeauna familia şi prietenii m-au înconjurat a creat suportul pe care s-a clădit pasiunea mea pentru muzică şi respectul pentru toţi semenii mei. Fiecare achiziţie semnificativă în călătoria mea prin viaţă, prin muzică, a fost construită temeinic.”

Citeşte şi:

  1. Oltencele care vor să fie Miss merg la Râmnicu Vâlcea
  2. De ce nu mai mergem la Filarmonica?
  3. Hai sa ne jucam!

Adauga comentariu

Campurile marcate cu * sunt obligatorii