…cu viorile istorice Stradivarius “Pachoud” din 1694, Guarneri „Catedrala” din 1731 (ce i-a aparţinut lui George Enescu) şi Guarneri “Maria Theresia” din 1676. Cam asta ne propune Filarmonica Oltenia pentru 6, 7 şi 8 octombrie.
Maratonul concertistic debutează cu un duel (6 octombrie, ora 19). Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru au acceptat provocarea de a pune în scenă una dintre cele mai controversate dispute din istoria muzicii clasice şi de a se duela, în numele disputei de veacuri a lutierilor, cu cele mai faimoase arme ale universului instrumentelor cu coarde: viorile Stradivarius şi Guarneri. Pianistul Horia Mihail, ca secundant al acestui duel, va urmări îndeaproape prevederile Code Duello şi se va asigura că regulile sunt respectate întocmai, acompaniind la pian pe fiecare dintre cei doi violonişti.
Publicul este invitat ca martor de seamă al acestui duel istoric şi tot el va fi cel care, la final, va stabili verdictul definitiv şi irevocabil asupra dilemei de secole a lumii muzicale: cine a fost cel mai mare lutier al lumii?
Cel de-al doilea eveniment va fi susţinut vineri, 7 octombrie. Este vorba despre un concert simfonic extraordinar susţinut de orchestra simfonică a Filarmonicii Oltenia, unde solist va fi Liviu Prunaru, iar dirijor – Konrad von Abel (Germania).
Ultimul concert va avea loc sâmbătă: un recital al violonistei Valentina Svyatlovskaya-Prunaru, acompaniată la pian de către Corina Stănescu.
Puteţi citi prezentarea detaliată a concertelor de aici: Trei Concerte de Poveste.
Preţuri bilete:
Recitalul de joi, 6 octombrie: 10 lei
Concertul de vineri, 7 octombrie: 20 lei; 10 lei (elevi, studenţi, pensionari); concertul este inclus în abonament
Recitalul de sâmbătă, 8 octombrie: 10 lei
Pachetul integral “Trei concerte de poveste”: 30 lei
Citeşte şi:






