Duminică, 4 decembrie, în cadrul Festivalului Internaţional “Craiova Muzicală”, violonistul Alexandru Tomescu revine pe scena Filarmonicii Oltenia. De această dată, însoţit de Orchestra Naţională Radio – Bucureşti dirijată de Mihnea Ignat.
Profilul, repertoriul şi istoria Orchestrei Naţionale Radio se definesc de aproape un secol de cultură naţională pe planul creaţiei, interpretării şi difuzării muzicii în România. Odată cu momentul lansării postului public de radio, în 1928, s-a înfiinţat, din iniţiativa şi sub conducerea compozitorului Mihail Jora, Orchestra simfonică Radio, ce se afirmă prin concerte publice începând cu anul 1932.
Orchestra Naţională Radio a colaborat de-a lungul timpului şi cu alţi dirijori de anvergură români şi străini, precum Willem Mengelberg, Carlo Zecchi, Igor Markevitch, Kurt Masur, Vaclav Neuman, Ghenadi Rojdestvensky, Paul Kletzki, Emil Ceakarov, Leif Segerstam, Sergiu Comissiona, cu solişti vocali celebri, printre care Montserrat Caballé, Angela Gheorghiu, Eliane Coelho, Ileana Cotrubaş, Placido Domingo, Luciano Pavarotti, Swingle Singers, mari pianişti – Radu Lupu, Michael Roll, Sviatoslav Richter, Emil Gilels, Gerhard Opitz, Eliso Virsaladze, Elisabeth Leonskaja, Nichita Magaloff, violonişti – Yehudi Menuhin, Victor Tretiakov, Gidon Kremer, Isaac Stern, David Oistrah, Henryk Szeryng, violoncelişti – Natalia Gutman, Mstislav Rostropovici, Franz Helmerson, Alexandr Rudin.
În program:
George Enescu: Rapsodia română nr. 1 în La major, op. 11
Antonín Dvořák: Concertul în La minor pentru vioară şi orchestră, op. 53
Johannes Brahms: Simfonia I în Do minor, op. 68
* Preţul biletului: 15 lei; 8 lei (elevi, studenţi, pensionari)
Citeşte şi:







3 comentarii la Concert al Orchestrei Naţionale Radio Bucureşti
1. rodica
30 noiembrie 2011, la 2:01 pm
Parca era vorba sa fie in program Beethoven- cu Sonata Kreuitzer?
Oricum, ne bucuram de sosirea prestigioasei orchestre. de talentatul violonist; vom avea o seara deosebita, ca mai toate, la Filarmonica noastra. Am luat bilete de multa vreme!!
2. Anda -Craiova.ro
30 noiembrie 2011, la 2:06 pm
Sonata Kreutzer a fost interpretata in programul de ieri (marti), 29 noiembrie: http://www.craiova.ro/blog/2011/11/seara-sonatelor/
3. rodica
30 noiembrie 2011, la 3:58 pm
Multumesc Anda, ai dreptate, am confundat…si am ratat, astfel, seara de marti! Varsta, ce vrei!!