Programul filmelor la Colours Cinema. Dăm invitaţii! | Craiova.ro blog http://t.co/hA9qjC2jZ6
Inchide
The Blog

TNC şi Craiova.ro te invită la teatru!

66 comentarii

*CONCURS INCHIS

Câştigătorii sunt Popa Elena Alexandra (nr. 52) – invitaţia la Ultimul Amant Fierbinte, Golfin Daniel Marian (nr. 36), invitaţie la Familia Tot, şi Badan Mihaela Daniela (nr. 10), invitaţie la O furtună.

Săptămâna aceasta vă oferim, cu ajutorul partenerilor noştri de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, invitaţii la următoarele spectacole de teatru:

Ultimul Amant Fierbinte – vineri, ora 19:00

Familia Tot – sâmbătă, ora 18:00

O furtună – duminică, ora 18:30

Puteţi câştiga  o invitaţie dublă pentru fiecare dintre piesele menţionate mai sus, condiţia participării fiind, ca de obicei, adăugarea unui comentariu la acest articol cu precizarea numelui vostru complet, pentru validare în cazul că vă număraţi printre câştigători. Tragerea la sorţi are loc JOI, iar până atunci aveţi timp să vă înscrieţi.

Cei care nu precizează atât prenumele, cât şi numele de familie, nu vor fi luaţi în considerare. Pentru tragerea la sorţi se va folosi mecanismul random.org. Nu se acceptă comentarii vulgare, indecente, rasiste sau xenofobe. Comentariile sunt numerotate în ordinea înscrierii în concurs şi nu se acceptă decât unul din partea fiecărui participant (comentariile duplicat se elimină înainte de tragerea la sorţi). Câştigătorii vor fi contactaţi pe email pentru a-şi ridica invitaţiile.

Vă încurajăm să mergeţi la teatru şi vă urăm succes!

Share

66 comentarii la TNC şi Craiova.ro te invită la teatru!

Avatar

vreau invitatia!

Avatar

2. Popa Elena Alexandra

11 martie 2015, la 9:07 pm

Un spectacol pe saptamana , mentine dispozitia buna !

Avatar

3. munteanu daniela

11 martie 2015, la 9:52 pm

Particip și eu!

Avatar

4. mihaela neamtu

11 martie 2015, la 10:26 pm

Teatru

Avatar

5. golumbeanu adriana

12 martie 2015, la 9:57 am

Particip

Avatar

6. Toncea Laurentiu

12 martie 2015, la 10:46 am

hai

Avatar

7. Troaca Ionut

12 martie 2015, la 10:47 am

particip

Avatar

8. Toncea Camelia

12 martie 2015, la 10:47 am

teatru

Avatar

daaaaaaaa

Avatar

10. Toncea Florea

12 martie 2015, la 10:48 am

theatre time

Avatar

11. Voicu Cristian

12 martie 2015, la 10:48 am

lets go

Avatar

12. Toncea Eugen

12 martie 2015, la 10:49 am

sa mergemm

Avatar

13. Toncea Paulina

12 martie 2015, la 10:49 am

la teatru

Avatar

14. Stancioi Delia Maria

13 martie 2015, la 11:57 am

mi-ar placea sa castig. Stancioi Delia Maria

Avatar

15. Petrescu Veronica

17 martie 2015, la 12:06 am

Succes la concurs si vizionare placuta tuturor!;)

Avatar

16. Roth mircea

06 aprilie 2018, la 5:25 pm

Apreciez sptectacolele in special comediile !!

Adauga comentariu

Campurile marcate cu * sunt obligatorii