Inchide
Rotaract Craiova organizează mâine, 20 decembrie, un spectacol caritabil pentru tinerii cu deficiente auditive de la Centrul Şcolar Beethoven. Sumele de bani obţinute în urma vânzării biletelor …
Filarmonica “Oltenia” organizează astăzi, 22 noiembrie, de la ora 14:00, în Sala „Mihail Bârcă” (et. 1), preselecţia pentru Corul de Copii.
La audiţie pot participa copii cu aptitudi …
După o experiență de peste cinci ani în producția de spectacole de teatru și de proiecte socio-culturale și umanitare, Asociația I.S. Drăgulescu a lansat în această lună proiectul ”Teat …
Ca în fiecare an, Expoflora îmbracă centrul Craiovei în culori şi toată Piaţa Mihai Viteazul capătă un aer de sărbătoare. Iar cum ediţia din 2011 s-a suprapus Festivalului în aer liber p …
V-am arătat că oraşul nostru are puls şi v-am mai arătat că există, în Craiova, proiecte demne de toată atenţia noastră. Astăzi mai venim cu un exemplu.
Este vorba despre un curs de actor …
Astazi e petrecere pentru copiii angajatilor la sediu, asa ca toata ziua o sa fim ocupati cu pregatiri pentru cei mici. Umflam baloane, impodobim bradul, pregatim cadouri etc.
Asadar, daca ne veti sim …
Am vazut, acum 2 zile, la intrarea in cladirea Primariei, o cutie rosie maricica, asemanatoare unei urne. Nu era scris nimic pe sau pe langa ea, asadar nu prea i-am aflat rostul, dar asta pana ieri, c …
Ieri, 27 de elevi de clasa a IIa, de la Scoala nr. 22 “Mircea Eliade”, au facut o vizita librariei C’arte si s-au intalnit cu personaje din povesti, in cadrul proiectului “Imi place sa cit …
Campania “Green Smile”, initiata de Asociatia Vasiliada, isi propune colectarea de telefoane mobile uzate, in schimbul carora o firma specializata va plati o suma proportionala cu numarul …
Sustine Craiova.ro!
21august2009
•60 comentarii
Zilele Craiovei 2009, live pe Craiova.ro
7august2009
•34 comentarii
Recensământul bloggerilor craioveni la început de 2012
1februarie2012
•21 comentarii
Cupa Craiova.ro la Table
19ianuarie2011
•19 comentarii
Pistă de karturi în oraş
14iulie2011
•16 comentarii





